Să scrii un articol despre relații, fără a intra în clișee de reviste mondene poate fi o provocare dătătoare de dureri de cap. Cu atât mai mult sunt de valorizat cărțile de bun simț, care îți oferă o perspectivă realistă și funcțională asupra a ceea ce înseamnă o relație sănătoasă, pe care să o trăiești și cu intensitate emoțională, dar și integrată și asumată la nivel rațional. În rândurile ce urmează, voi scrie câteva cuvinte despre cartea Bring back the man (you fell in love with), a cărei autoare, Caroline Bushong, explică într-un mod simpatic și usor de citit, dar concis și profesionist, bazat pe propriile ei cazuri din cabinetul de psihoterapie, care sunt problemele și soluțiile relațiilor moderne de cuplu. Cartea este adresată femeilor și propune multe strategii practice, ceea ce o face foarte accesibilă publicului larg.
Ca orice psiholog care se respectă, îndemnul ei este următorul: dacă vrei ca cineva să își schimbe atitudinea față de tine, primul lucru pe care trebuie să îl faci nu este să aștepți pur și simplu ca celălalt să facă ceva, ci să îți schimbi tu atitudinea. Cum ar fi, zice ea, limitele pe care decizi să le accepți într-o relație. Sigur, e de la sine înțeles că, pentru a stabili niște limite, trebuie în primul rând să îți cunoști nevoile. Orice acțiune naște o reacție: dacă tu ești puternică și independentă, vei atrage fix un astfel de partener, care te va admira. Dacă însă doar l-ai păcălit la început că ești, dar tu de fapt te simți nesigură și neajutorată, vei ajunge inevitabil la un moment dat într-o relație de dependență, de victimizare, de dezechilibru. Iar o relație în care ești pentru că ai nevoie de celălalt nu este o relație de iubire. Ai grijă așadar la punctele tale vulnerabile și lucrează asupra lor înainte ca relația să o ia pe o pantă descendentă. Nu pune problemele tale încă nerezolvate pe umerii celuilalt, cu așteptarea ca el să te ajute să ți le rezolvi. Egalitatea, spune autoarea, este baza pe care se construiesc cele mai trainice relații.
Într-o relație disfuncțională, fiecare partener este fie călău, fie victimă. Numai cineva care este nesigur țipă, are frica de a pierde controlul și devine dominator. Aceste roluri le învățăm în familiile noastre de origine, deci fii atent ce rol ai moștenit de la părinți. De obicei nu partenerul este de vină, ci relația ajunge să fie una dezechilibrată, pentru că femeia renunță la puterea ei, preluând acest rol în general de la mama sa, care probabil s-a victimizat în relația cu tatăl. Deci prima relație disfuncțională ce trebuie rezolvată este cea cu părinții, căci acolo se formează rolul de călău sau de victimă. Apoi, e vorba și de relația afectivă de atașare – detașare construită în copilărie: dacă băieții, când sunt mici, învață să se detașeze de mamă, pentru că altfel se consideră că „umblă prea mult după fusta mamei”, fetițelor li se inoculează indirect teama de abandon, fiind supra protejate..motiv pentru care, la maturitate, ele se supra atașează. Dar dacă respingerea și jocurile de putere sunt cheia în orice relație dezechilibrată, rolurile se pot deconstrui și reconstrui prin comunicare, dezvoltare individuală și compromisuri (deci compromisurile, subliniez, nu sacrificiile).
Oamenii nu își schimbă comportamentul în bine dacă nu există consecințe pentru comportamentul lor rău, deci ce e important este să învățăm să punem limite clare legat de ce suntem dispuși să acceptăm și, mai ales, să le respectăm pe termen lung. Ceilalți te tratează atât de rău pe cât le permiți, se spune, și e foarte adevărat. A umbla constant după aprobarea cuiva, a critica continuu, a-i lasă toată puterea celuilalt sunt ingrediente sigure pentru moartea lentă, dar sigură a pasiunii și a respectului. Ce e de analizat aici? Tot relația cu părinții: felul în care partenerul tău își tratează familia este, în general, felul în care te va trata și pe tine pe viitor, pentru că, atunci când suntem mici, familia este singurul punct de referință și modelul nostru în construirea tiparelor de relaționare ulterioare. Observă așadar tiparele relației dintre mama și tatăl tău, punctele ei slabe, cauzele conflictelor lor, reacțiile fiecăruia și rolul cu care tu la rândul tău te-ai identificat, căci aceste lucruri îți vor marca, în mod conștient sau nu, relațiile cu propriii tăi parteneri. Cu cât îți înțelegi mai bine trecutul, cu atât mai bine îți poți controla viitorul!
În conflicte, cel mai important aspect este felul în care se încheie: spune clar ce te deranjează, ce vrei să se schimbe și ce ești tu dispus să faci, cum contribui la procesul de schimbare. Se pare că cel mai bun predictor pentru succesul pe termen lung al unei relații este felul în care partenerii sunt capabili să gestioneze conflictele. Asumă-ți un rol activ în acest proces, și, mai ales negociază, dându-i celuilalt impresia că și el are, la rândul lui, ceva de câștigat, altfel va ieși frustrat din discuție. Un câștig constant aduce cu sine vina, o pierdere constantă vine la pachet cu resentimente. Nu trebuie să tolerezi ce nu îți convine, ci să confrunți. Fă însă observații legat de comportamente, nu de persoană în sine (de ex: Nu mi-a plăcut că nu ai venit la timp, te rog ca data viitoare să mă anunți dacă întârzii, altfel te voi aștepta 15 minute și apoi voi pleca. Și nu: Esti neserios. Întârzii de fiecare dată. Dacă mai întârzii, divorțez.)
Care sunt bazele unei relații fericite, conform autoarei? Respectul, admirația, egalitatea, dublate de o iubire profundă. Simplu, nu? Aparent. Ia pe rând aceste puncte, vezi ce înseamnă ele pentru tine, dar și pentru partener, găsiți puncte comune și încercați să le integrați ca valori cât mai prezente în viața de cuplu. Ca o relație să crească și să devină profundă, ambii parteneri trebuie să se dezvolte și împreună, dar și individual. Așadar, păstrează-ți identitatea, nu îl sufoca, ieși și fără el, învață să suporți singurătatea. Bărbații care înșală o fac de obicei pentru că s-a dus pasiunea și au apărut resentimente față de partener. Resentimentele vin din sacrificiile pe care femeile le fac. Și se referă la punctele de mai sus. De ce femeile nu părăsesc bărbații care le înșală? Pentru că se simt respinse și vor să le demonstreze că sunt încă suficient de bune. De aceea ne și doare atunci când cineva ne critică: pentru că mesajul este că ceva este in neregulă cu noi. Și atunci, fie vrem să demonstrăm contrariul, dacă avem resursele necesare, fie ne închidem în noi, ne resemnăm și abandonăm lupta. Ceea ce de multe ori ne face să uităm că totuși, cu cât te agăți mai mult de cineva, cu atât este mai probabil să îl pierzi. Cu cât fugi mai repede după cineva, cu atât mai rapid se va îndepărta.
Mi-a plăcut faptul că autoarea vorbește despre fericire ca o responsabilitate personală. E important să ai propriile scopuri în viață, să știi cine ești și să fii mândru de tine, să te poți apăra, să ai simțul umorului, să depui pasiune în ceea ce faci, să accepți diferențele, să nu îți ignori prietenii, familia, să fii activ social, dar să poți să fii și singur, să ai grijă de tine însuți, să fii autentic, să trăiești conform propriilor valori, să faci compromisuri, și, uneori, să îți asumi și riscuri.
Ca cineva să ajungă să te adore, e important să menții balanța echilibrată între iubire, putere, respect, atracție, mister și provocare: nu e rău uneori ca celuilalt să îi fie puuuțin teamă că te-ar putea pierde. Nimic nu e mai incitant decât să fii cu cineva care se valorizează și se respectă, care are o identitate bine conturată. De altfel, și aici ea pune accentul tot pe egalitate: investește în relație fix cât o face și el, nu mult mai mult, pentru că îți vei pierde puterea, iar el își va pierde respectul. Dacă ceva se obține ușor, ușor își pierde și valoarea, așadar păstrează o zonă doar a ta, nu i te dezvălui complet, deschide-te de fapt exact atât cât o face și el. Lasă-l să creadă că te poate pierde, că nu vei fi mereu acolo dacă nu se poartă frumos. Oricum, pe termen lung, e mai bine să îl pierzi decât să stea și să se poarte el urât cu tine.
Care sunt așadar ingredientele indispensabile unei relații bazate pe o iubire profundă? Într-o scurtă enumerare, ele ar fi:
- Scopurile comune în relație
- Sentimentul de bunăvoință, înțelegerea
- Entuziasmul și interesul
- Libertatea (o da, s-ar putea scrie o carte doar despre importanța acordării libertății)
- Abilitatea de a căuta și de a găsi soluții la probleme
- O legătură bazată pe valori comune
- Sentimentul de siguranță
- Angajamentul, devotamentul
Recomand cartea și pentru că autoarea descrie mai multe cazuri, felul în care s-a desfășurat terapia și pe ce a fost pus accentul. Ba chiar, mai mult decât atât, pentru că are curajul de a vorbi cu sinceritate despre propriile ei relații, atât din trecut, cât și din prezent. Dar, mai ales, pentru că te face să chestionezi anumite lucruri la propriile tale relații și să cauți răspunsuri la întrebări pe care sigur ți le-ai pus de-a lungul timpului.
