Pasiunea pentru psihologie a venit din curiozitatea și nevoia de a mă înțelege în primul rând pe mine însămi.  Apoi, descoperind pe parcurs că am resursele necesare, a apărut în mod natural și dorința de a-i ajuta pe cei din jurul meu.

Am început printr-o afinitate teoretică față de psihanaliza freudiană, încă din perioada liceului, la Viena, și am continuat prin a explora practic mai multe tipuri de terapie, precum psihanaliza lacaniană, în perioada studiilor la Paris, analiza tranzacțională, psihoterapia experiențială sau psihoterapia centrată pe persoană.

Am ales, în cele din urmă, să mă formez în psihoterapia cognitiv-comportamentală (CBT = cognitive behavioral therapy) în primul rând datorită eficienței pe care o are în tratarea depresiei și a anxietății, două dintre cele mai comune tulburări din prezent, și în al doilea rând deoarece este un tip de terapie validat științific, focalizat atât pe schimbarea tiparelor cognitive negative, cât și pe modificarea comportamentelor disfuncționale. Un alt avantaj este faptul că are o durată relativ scurtă, un număr de 10-15 ședințe fiind, în multe cazuri, suficient pentru a observa schimbări pozitive și de durată în gândire și în comportament.

Pentru că am locuit și studiat în cinci țări, înțeleg importanța contextului socio-cultural atât în formarea individului, cât și în vulnerabilitatea sa față de diferitele tulburări psihice. De aceea consider că este  esențial ca orice demers terapeutic eficient să țină cont și de acest aspect. Pun mare preţ pe cunoaşterea rațională, pe dezvoltarea personală continuă şi pe un stil de viaţă sănătos şi echilibrat, iar valorile care mă ghidează sunt respectul, libertatea, curiozitatea, iubirea şi încrederea. Sunt pasionată de muzică, de film și de artă în general, cred în forța terapeutică a scrisului și le ofer tuturor celor cu care colaborez recomandări bibliografice personalizate, în concordanță cu subiectele care îi preocupă.

Cred că un proces reușit de psihoterapie, bazat așadar pe o relație terapeutică sinceră și autentică, poate ajuta în mod semnificativ atât în demersul autocunoașterii din prezent, cât și în a găsi pe cont propriu, în viitor, resursele necesare pentru a putea depăși situații mai dificile. De altfel, un dicton pe care îl apreciez este acela că durerea este inevitabilă, însă nu și suferința.

Câteva detalii din CV-ul meu:

Am absolvit facultatea de psihologie ca a doua facultate (prima fiind cea de Litere) în Bucureşti, beneficiind, în anul al treilea, de o bursă de studiu la Universitatea Sorbona din Paris, unde am aprofundat cunoştinţele de psihanaliză şi psihologie clinică. Întoarsă în România, am continuat cu masterul de psihologie clinică, consiliere psihologică şi psihoterapie cognitiv-comportamentală din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Ca psiholog practicant, mi-am început activitatea profesională lucrând timp de doi ani în cadrul unei fundații din Ploieşti, unde m-am ocupat de consilierea persoanelor dependente de droguri. Am contribuit, cu succes, la procesul de depășire a adicției a câtorva zeci de adolescenți și tineri adulți. De asemenea, pe perioada masterului, am activat în cadrul Minte Forte, o organizaţie din Cluj care se ocupă cu promovarea sănătăţii mintale. Am avut colaborări atât ca redactor de carte de psihologie pentru Romanian Testing Services, cât şi ca traducător din limba germană pentru Editura Trei.

Pentru că una dintre ariile mele de interes este psihologia vârstelor, am lucrat ca psiholog în cadrul a două instituții de învățământ: şcoala germană Hermann Oberth, unde am desfăşurat, în limba germană, activităţi de consiliere individuală a copiilor, am coordonat grupuri de dezvoltare personală şi am predat elevilor din ciclul primar un curs de mediere conflicte, și Kinderlachen, o grădiniță privată și afterschool, unde am realizat evaluări ale copiilor și am avut, de asemenea, activități de consiliere psihologică individuală în limba germană. De asemenea, am oferit și servicii de consiliere psihologică pentru adulţi în cadrul spitalului Alexandru Obregia din Bucureşti.

Domeniile mele de expertiză și interes sunt: terapia cognitiv-comportamentală şi terapia prin acceptare și angajament, psihologia evoluționistă, tulburările de atașament, psihologia adicţiilor, tratarea depresiei şi a anxietăţii (fobii, tulburarea obsesiv-compulsivă, anxietate generalizată), psihologia sexualităţii şi transsexualitatea, psihologia pozitivă. De asemenea, ofer servicii de consiliere pentru optimizare şi dezvoltare personală vizând autocunoaşterea, dezvoltarea unor abilităţi deficitare, managementul stresului sau rezolvarea de probleme, atât în limba română, cât și în germană.