Mai de curând, am început să îi întreb pe cei ce mă caută pentru prima oară la telefon, cum de au ajuns tocmai la mine. Inevitabil, pe lângă recomandările din partea celor din jur sau a foștilor pacienți (nu prea îmi place să folosesc termenul de „client”, căci e prea mercantil), răspunsul pe care îl primesc cel mai des este „de pe internet” sau „de pe Google”.
Într-adevăr, se pare că multă lume din București folosește în căutările online sintagma „caut psiholog bun București” atunci când simte că are nevoie de consiliere psihologică sau psihoterapie.
Poate pentru că mulți oameni încă se jenează să își întrebe prietenii sau apropiații, din teama de a nu fi judecați, considerați nebuni sau instabili emoțional. Poate pentru că acest demers, de a căuta un ajutor din afară pentru probleme precum anxietatea sau stări de tristețe profundă, nu este unul atât de ușor, în orice caz de multe ori acceptăm mai rapid să mergem la doctor dacă există niște simptome fizice persistente și dureroase, decât să recunoaștem că efectiv nu ne mai putem controla gândurile, emoțiile sau comportamentele disfuncționale. Poate că în general cei mai mulți oameni ar recomanda aceleași câteva nume ale terapeuților pe care îi vedem adesea la televizor. Sau poate pentru că, din moment ce internetul ajută până și în găsirea unui partener, de ce nu ar funcționa și în acest context, al găsirii unui psihoterapeut competent?
În orice caz, m-am gândit să scriu acest articol nu pentru a-mi face antireclamă sau a blama căutările pe internet, ci tocmai pentru a le face poate mai ușoare, oferind câteva sugestii în tot acest proces.
Așadar, la ce consider eu că ar fi util să fie atentă o persoană aflată în căutarea unui serviciu de psihoterapie:
Formarea terapeutului: există multe tipuri de școli de terapie, ceea ce înseamnă că, în cabinet, diferitele tulburări psihice vor fi abordate prin teorii diferite și, ulterior, tratate prin tehnici specifice fiecărei formări. De exemplu, psihanaliza se ocupă de studiul inconștientului și al trecutului, și apelează la tehnici precum interpretarea viselor sau asocierile libere. Prin comparație, terapia cognitiv-comportamentală pune mai degrabă accentul pe prezent, pe schimbarea tiparelor cognitive disfuncționale cu unele adaptative, și modul în care se întâmplă această schimbare este, printre altele, prin tehnici de restructurare cognitivă sau expuneri în imaginar sau în realitate. Nu există o formare corectă sau greșită sau una superioară tuturor celorlalte, cum nu există nici una care să trateze cu același succes orice fel de tulburare. Ce e esențial aici este să îți dai seama ce tip de terapie ți se potrivește ție în mod specific, pentru ceea ce dorești să discuți, tratezi sau învăța să accepți mai ușor. În acest sens, fie se pot căuta studii sau articole care evaluează eficacitatea respectivului tip de terapie (de exemplu, în cazul unei căutari pe internet, caută „eficiență terapie cognitiv-comportamentală anxietate”), fie se poate lua direct legătura cu un terapeut care, în urma prezentării respectivei situații de viață, să recomande tipul de terapie potrivit.
Calcularea resurselor (atât a celor ce țin de timp, cât și de bani), înainte de a începe implicarea într-un proces de terapie: acest punct este în strânsă legătură cu primul, căci e foarte important ca cel ce vrea să înceapă o terapie să știe de la bun început faptul că, să zicem, o psihanaliză se întinde pe durata a mai multor ani, cu o frecvență ce poate ajunge la 3 sau 4 ori pe săptămână, pe când terapia cognitiv-comportamentală este o terapie de scurtă durată, cu o frecvență de o dată pe săptămână. Repet, nu înseamnă că una e mai bună sau mai rea decât cealaltă, ci că implică atât costuri diferite, cât și resurse diferite, care țin de timp și de disponibilitate. Nicio terapie nu poate face miracole peste noapte, de aceea este esențial ca terapeutul să seteze de la bun început așteptările celui pe care îl însoțește pe acest drum, în urma stabilirii unor obiective realiste încă din prima ședință. De asemenea, dacă simți că nu îți poți permite din punct de vedere financiar o psihoterapie, aceasta fiind încă un serviciu aproape de lux în România, caută terapeuți care lucrează cu casa de asigurări și decontează astfel măcar parțial ședințele.
Experiența directă a terapeutului cu tulburarea vizată: nu te sfii să întrebi de la început în legătură cu acest aspect și să ceri cât mai multe detalii care pot fi oferite și care să nu încalce, desigur, regula confidențialității datelor, regulă sfântă pentru orice terapeut. Nu întreba doar dacă terapeutul a mai lucrat, de exemplu, cu persoane cu anxietate, ci, ideal, cât mai specific. Dacă a tratat, de-a lungul timpului, persoane cu tulburare obsesiv-compulsivă, fobie sau anxietate socială, în cazul în care acesta este unul din aspectele despre care te interesează să discuți cu cineva de specialitate. În general, pe forumuri oamenii spun destul de vag motivele pentru care au consultat ei un terapeut pe care îl recomandă, motiv pentru care nu e suficient să știi doar că un terapeut este recomandat pentru tratarea anxietății, fără să știi mai în detaliu despre ce fel de anxietate este vorba.
Testul primei ședințe: dacă aș fi acum în căutarea unui terapeut în mediul online, aș începe prin a căuta mai degrabă pe site-uri specializate, unde există o verificare prealabilă (cum ar fi dacă respectivul terapeut este membru în Colegiul Psihologilor și are drept de liberă practică) și unde de asemenea există și secțiune de recomandări, și nu pe forumurile generale unde lumea caută, printre altele, cel mai bun foehn, cel mai rapid aspirator și cel mai eficient psihoterapeut. Apoi aș intra pe site-ul personal al fiecărui terapeut care mi se pare interesant, pentru a vedea dacă rezonez cu ceea ce scrie, cu experiența lui, cu serviciile oferite și, în general, cu valorile și modul în care se prezintă. Aici aș ține poate cont și de genul terapeutului, pentru că este o realitate faptul că anumiți oameni se deschid mai ușor în fața unei femei, iar alții în fața unui bărbat. De asemenea, m-aș gândi dacă în general caut la ceilalți căldura sau empatia ca trăsături de personalitate, sau mai degrabă capacitatea de a rezolva rapid o problemă. Nu că s-ar exclude reciproc, dar poate e mai util să maximizez tot ce știu deja despre ceea ce mă face să mă duc către alți oameni, pentru a alege mai rapid o persoană care să se plieze pe experiențe anterioare care m-au făcut să mă simt bine. Ulterior, aș face o listă scurtă de 2-3 terapeuți și aș programa o primă ședință față în față sau online. În urma ei, m-aș gândi cum m-am simțit în cabinet și în dialogul cu acea persoană, dacă m-am simțit ascultată, dacă a fost prezent în conversație, dacă nu m-am simțit judecată sau dacă m-a ajutat să trec peste eventuala timiditate firească de început. Și aș ține cont și de intuiție, căci nu degeaba există și ea acolo undeva.
Setarea limitelor: e foarte util ca terapia să se desfășoare într-un cadru cât mai stabil, convenit de la bun început, fie el față în față, fie în mediul online, ca terapeutul să specifice foarte clar durata unei ședințe, frecvența lor, ce se întâmplă în cazul anulării în ultimul moment, dacă există sau nu teme între ședințe, costurile etc., să existe așadar cât mai puține neclarități sau aspecte care ulterior să afecteze relația terapeutică. Căci, la fel ca în orice fel de altă relație, cu cât lucrurile sunt mai transparente și mai sincere de la bun început, cu atât mai ușor se va vedea și progresul. De asemenea, orice terapeut implicat va aborda, pe parcursul procesului terapeutic, exact acest aspect al progresului: simți că ai făcut un pas înainte în atingerea obiectivelor setate de comun acord în prima ședință? Consideri că ne-am mai apropiat un pic de rezolvarea problemei tale?
Steagurile roșii: este ceva serios în neregulă dacă terapeutul te întrerupe continuu, nu este atent în mod repetat la ce spui, nu își ia nici notițe, nici nu ține minte de la o ședință la alta detalii semnificative, vorbește mai mult decât tine, flirtează sau încalcă regulile confidențialității.
Pe lângă toate cele mai sus menționate, aș mai adăuga un punct, care e mai degrabă un fel de bonus, dar care mi se pare totuși destul de important: interesează-te dacă terapeutul tău merge și el, la rândul său, măcar din când în când, la un psihoterapeut. Ajută dacă da, căci e atât un semn de interes pentru propria dezvoltare personală, cât și unul al lipsei de blazare.
Mult succes în căutări!
